În ultimii ani, tabletele au devenit gadgeturi preferate pentru citit, studiu, muncă de birou, divertisment sau chiar apeluri video. Totuși, nu este nevoie să investești mii de lei pentru a cumpăra o tabletă performantă. Cu o selecție atentă și puțină documentare, poți găsi un model accesibil, dar eficient pentru activitățile de zi cu zi. Află cum să alegi o tabletă bună fără să cheltuiești prea mult, în funcție de specificații tehnice, preferințe și buget.
De ce să ții cont când cumperi o tabletă ieftină?
Fiecare utilizator are nevoi diferite, iar alegerea trebuie să țină cont în primul rând de scopul pentru care vei folosi tableta:
- pentru citit și browsing – nu ai nevoie de un ecran mare sau procesor puternic;
- pentru filme și YouTube – caută un ecran de calitate și difuzoare stereo;
- pentru școală sau studiu – bateria și suportul pentru aplicații educaționale sunt prioritare;
- pentru muncă ușoară – ai nevoie de multitasking decent, conexiuni rapide și tastatură opțională.
Ce specificații să urmărești când alegi tablete?
Tabletele sunt gadgeturi versatile, ideale pentru muncă, învățare, divertisment sau citit. Dar cu zeci de modele disponibile pe piață, cum știi ce specificații contează cu adevărat? Un ecran mare sau un procesor rapid? Câți GB de RAM sunt suficienți? Ce tip de baterie rezistă o zi întreagă?
Procesorul (CPU) – „motorul” tabletei
Procesorul este componenta care controlează toate funcțiile tabletei. Cu cât este mai performant, cu atât aplicațiile vor rula mai rapid și fără lag. Modele recomandate pentru cei care cumpără o tabletă în 2025 sunt:
- Qualcomm Snapdragon 680 / 695 (mid-range foarte bun);
- MediaTek Helio G80 / G99 (excelent pentru buget redus);
- Apple M1 / M2 (performanță de top pe iPad-uri).
Evită procesoare vechi (MT8167, Spreadtrum) – sunt lente și consumatoare de baterie. Trebuie să alegi cu grijă procesorul tabletei, mai ales dacă o vei folosi la jocuri, multitasking, aplicații educaționale, editare documente.
Memoria RAM – pentru multitasking
RAM-ul permite tabletei să ruleze mai multe aplicații simultan, fără să se blocheze. Ia în considerare un minim de 3 GB RAM pentru utilizare de bază și 4–6 GB RAM pentru multitasking, Zoom, Google Classroom, Netflix. Vrei o tabletă de gaming, editare foto/video sau lucru cu aplicații mari? Vei avea nevoie de 8+ GB RAM
Spațiul de stocare – pentru aplicații, fișiere, poze
Stocarea internă se umple rapid, mai ales dacă folosești aplicații mari sau filmezi cu camera tabletei. Alege tablete cu 64 GB – este suficient pentru majoritatea utilizatorilor. Dacă vei instala jocuri pe tabletă, suplimentează până la 128 GB. Cumpără și un card microSD – este o extindere ieftină și utilă, dacă tableta o permite
Ecranul – calitatea imaginii contează
Un ecran bun înseamnă o experiență plăcută la citit, vizionat clipuri sau jocuri. Există mai multe tipuri de ecrane pentru tablete:
- IPS LCD – cele mai echilibrate (culori vii, unghiuri bune);
- OLED/AMOLED – culori spectaculoase, negru profund (pe modele premium);
- TFT – mai ieftine, dar calitate slabă (evită aceste tablete).
Rezoluția minimă recomandată este HD+: 1280 x 800 px (acceptabil pentru tablete mici), iar standardul ideal este cel Full HD: 1920 x 1200 px. Pentru citit, grafică, filme, vei avea nevoie de 2K sau mai mult.
Dimensiunea minimă a ecranului de tabletă trebuie să fie de 8–9 inch, iar tabletele de 10–11 inch sunt bune pentru filme, muncă și școală. Ecranele de 12+ inch sunt recomandate pentru multitasking, asigurând o productivitate sporită.
Bateria – autonomia reală
O tabletă bună trebuie să reziste măcar o zi de utilizare, fără ca bateria să se descarce. Capacitatea recomandată este de 6.000 mAh, iar modelele de 7.000–8.000 mAh îți asigură autonomie de 8–12 ore.
Verifică dacă tableta are încărcare rapidă (15W–30W) și port USB-C. Dacă folosești tableta pentru filme, Zoom sau școală online, autonomia devine un criteriu esențial, pe care nu-i recomandat să-l neglijezi!
Conectivitate – fără fir, dar stabil
Alege modele de tablete cu Wi-Fi dual-band (2.4 & 5 GHz), ca să te bucuri de conexiune rapidă și stabilă. Vei avea nevoie de Bluetooth 5.0+, pentru conectare la căști și tastaturi. Opțional, dacă vrei să folosești tableta oriunde, caută un slot SIM 4G/5G . Optează pentru tablete cu GPS, utile pentru navigație (la drumuri sau cu aplicații de livrare).
Sistem de operare și actualizări
Este recomandat să utilizezi tabletă cu Android, deoarece este ușor de folosit și vine cu multe aplicații gratuite. Și modelele iPadOS (de la Apple) sunt bune, mai ales pentru stabilitate, suport pe termen lung, aplicații optimizate. Verifică dacă tableta primește actualizări de securitate – reprezintă un aspect des ignorat, dar esențial pentru utilizarea în siguranță.
Alte detalii utile
Dacă este posibil, alege tablete cu difuzoare stereo, ce au sunet mai bun pentru filme și apeluri. Vrei să lucrezi pe tabletă? Achiziționează un stylus/pen compatibil, mai ales dacă scrii de mână sau desenezi. Pentru apeluri video, vei avea nevoie de tablete cu camere performante (5 MP față / 8 MP spate e suficient).
Cum să găsești raportul optim între calitate și preț
Uită-te la următoarele caracteristici raportate la prețul cerut:
| Specificație | Minim Acceptabil sub 1000 RON | Ideal între 1000–1500 RON |
| Procesor | Helio G80 / Unisoc T618 | Snapdragon 680 / G99 |
| RAM | 3–4 GB | 6–8 GB |
| Stocare | 64 GB (cu slot microSD) | 128 GB |
| Ecran | 10.1”, 1920×1200 px | 11”+, IPS / 2K |
| Baterie | 6000 mAh | 7000–8000 mAh |
| Conectivitate | Wi-Fi dual band, USB-C | Bluetooth 5, 4G, GPS opțional |
Alegerea unei tablete nu trebuie să fie o misiune dificilă sau costisitoare. Cu puțină atenție la specificațiile relevante, cunoașterea nevoilor tale reale și o analiză atentă a ofertelor de pe piață, poți identifica cu ușurință un model cu raport excelent între calitate și preț.



